M-am intalnit cu Traian Basescu de trei ori. In una dintre intalniri ne-a explicat celor de fata ca:“tiganii se recunosc usor – au palmele galbene cum le are Nastase”.

M-am gandit ca e tare de tot sa ne spuna asta si ca am avea nevoie de ceva mai multi specialisti ca domnu’ presedinte, mai ales ca la recensamant intotdeauna da’ mai putini tigani la numaratoare. Apoi m-am gandit daca safu’ a verificat-o si pe doamna Udrea sau pe Baconschi – brunetel, avea palmele cam galbioare si era chiar langa el. Poate il angajase ca o masura de discriminare pozitiva, considerand gafele pe care acesta avea sa le faca mai tarziu. Am ezitat sa intreb; cateodata ma loveste politetea in momentul cel mai nepotrivit.

L-am judecat dur pe presedintele Romaniei in momentul in care a iesit in presa povestea cu “tiganca imputita”. Sute de opozanti ai lui Basescu si activisti pe drepturile omului, inclusiv eu, am “urlat” pe email si pe retelele de socializare ca ar trebui sa venim in fata Cotroceniului sa facem scandal. M-am dus. Ploua un pic. A fost mai multa presa in cautare de scandal decat activisti. Am fost in total 8. Se pare ca prejudecata ca “decat” noua ne-ar fi teama de apa e aplicabila si unei bune parti a activistilor de calculator.

M-am gandit venind acasa – pentru prima data – ca poate il judec prea dur pe Traian Basescu. Ca poate ma grabesc in a pune etichete de rasisti unor politicieni care intradevar au idei preconcepute, spun sau scriu tampenii evidente. Si ca in schimb sunt mult prea dragut cu coruptia si ipocrizia din sanul unei bune parti a societatii civile.

Mi-am amintit de nemtoaicele care zambeau cu gura pana la urechi uitandu-se la mine jucand baschet. Am fost convins ca le placeam – jucam baschet bine, eram singurul care nu parea lovit de hepatita de pe teren (desigur, cu exceptia palmelor) si credeam ca sunt si foarte desteptut si cumva ca asta era evident.

Faptul ca purtam cei mai frumosi chiloti – boxeri pe care ii aveam (luati din targul de haine vechi din Craiova) ca pantaloni scurti, asa cum o facusem pentru cativa ani in Craiova impreuna cu alti jucatori “cool”, nu mi-a trecut prin cap decat cativa ani mai tarziu, cand am priceput la ce folosesc boxerii…

Am fost un cretin de mult prea multe ori ca sa nu imi dau seama, in cele din urma , ca  aplic standarde duble. Ca ar trebui sa fiu la fel de deschis la idea ca cei din jurul meu ar putea sa invete si sa incerce sa fie mai buni, pe cat sunt de dragut si iertator cu propriile idiotenii sau cele ale amicilor mei.

Prima mea calatorie cu avionul a fost traumatizanta. Undeva la inceputul anilor ‘90. Mama mi-a pregatit cozonaci, niste sandwich-uri cu carne de porc, carne cu grasime la borcan, niste jumari si doua paini, toate in niste pungi misto de plastic cu tipe sexy. Drumul pana la Bucuresti a fostnormal. In Bucuresti au inceput sa apara problemele – am ajuns cu chiu cu vai la aeroport. Aveam toata averea familiei in total 76 de marci pe care ii tineam intr-un buzunar ascuns facut de mama. Nu se stie niciodata cum te pot fura nemtii. O sticla de apa in aeroport era in jur de 3 marci. Sa mananc ceva era undeva pe la 10 marci.

In avion am stat intre o doamna eleganta si un domn – am crezut neamt. Nu am vrut sa primesc mancarea servita in avion. M-am gandit ca probabil o sa fie mai scumpa decat in aeroport. Nici apa sau suc nu am luat. Din pungile care deja aratau murdare si erau soioase mi-am scos cozonacul si sandwich-urile in hartie de ziar – si ele pline de unsoare. Un sandwich a cazut pe doamna de langa mine. Apa am baut din sticla mea – a fost statuta dar macar era gratis. Am fost convins ca am facut ditamai economia.

M-am surprins acum cativa ani – strambandu-ma dezgustat la un tip brunet care mirosea a transpiratie, manca o chestie gretoasa si vorbea tare la telefon langa mine in avion.

Mi-am amintit ca doamna eleganta de langa mine a zambit – mi-a dat sandwhich-ul soios care ii aterizase in poala si mi-a urat pofta buna.  Domnul pe care il credeam neamt avea un ranjet dezgustat si era ingramadit langa geam ca si cum as fi avut raie. A injurat  cand nu am stiut cum sa imi desfac centura. Era roman si dupa injuratura ar fi putut foarte bine sa fie si tigan.

M-am socat ca desi trecusera 15 ani, eu eram brusc in rolul “neamtului”. Am vorbit cu cel de langa mine. Era intradevar pentru prima oara intr-un avion si plecase la munca in constructii in Germania. Era speriat de ceea ce urma sa i se intample. Am incercat sa il linistesc.

Cred ca fiecare dintre noi suntem intr-o continua schimbare. Constient sau nu, ceea ce ni se intampla, ceea ce citim, ceea ce auzim, cei cu care interactionam ne fac sa ne schimbam. Daca e in bine sau in rau – in cele mai multe cazuri depinde de sistemul de valori al fiecaruia.

Traian Basescu si-a cerut scuze public pentru Deportarea la Bug si pentru Holocaust.  Nu stiu daca a facut-o pentru ca a avut revelatia marlanului pe care l-am descoperit adesea si in mine sau a fost un gest simbolic. Dar prefer sa cred prima varianta.

Nu cred asta pentru ca imi place Traian Basescu sau pentru ca as fi un om bun. E o chestie mult mai pragmatica – sper ca si altii care s-au lovit vreodata de marlania mea sa gandeasca faptul ca am incercat sa ma schimb nu pentru a castiga ceva, ci pur si simplu pentru ca am mai invatat ceva dintr-o tampenie.

E motivul si pentru care ma abtin sa raspund catorva dintre comentariile nesimtite ( din ce in ce mai putine) pe care le primesc.