Taica-miu (cu care am crescut) a fost un mare domn. Nu atat de mare pe cat era unchiu Gigi Bourosu, dar oricum un domn. Gigi avea o carte de vizita pe care scria cu pixul administrator sef unic si principal. Un fel de Bill Gates al familiei. Era administrator de bloc spre mandria familionului si in timpul liber un instalator foarte priceput. Ca si Gigi Bourosu, tata era un gustator profesionist de arta in format lichid – aprecia atat arta traditionala cu gust de pruna sau strugure, pe cea modernist- proletara cu gust de pufoaica si cea post-modernista de alcol medicinal strecurat prin paine.

Efectul artei asupra creierului lui a fost impresionant. Pe la 10 ani am priceput ca tata avea un IQ care putea rivaliza linistit cu IQ-ul sapunului facut de mama in fata blocului. Orice intrebare pe marginea temelor de la scoala era primita fie cu tacere si o privire pierduta, fie cu spume si raspunsul sa nu il frec la cap. Daca nu era indeajuns de pilit, imi luam si o injuratura.

Tot plin de spume era si daca mancam din chestiile pe care le ascundea de noi sau daca faceam cheltuieli care ii puneau in pericol nevoia pentru studiul lui zilnic despre arta. L-am surprins de cateva ori in pozitii aristocratice, meditand in sant despre lume si felul nenatural in care modernitatea ne-a impins sa ne pisam. Traind intr-un bloc de ceferisti, tata avea de infruntat o competitie serioasa si adesea necrutatoare;  competitia pentru cine moare primul din cauza cirozei a fost stransa. Tata a iesit pe un onorabil loc patru.

Am luat parte la cateva discutii profunde la Cateaua Lesinata – muzeul unde se strangeau iubitorii de frumos din blocul meu si de unde incercam sa il conving pe tata sa vina (inainte de a trebui sa il caram) acasa. In urma experientelor de la Cateaua Lesinata, am decis ca nu vreau sa ma fac intelectual. Nenea caruia i se spunea “Intelectualul” vorbea mult, ilogic si putea ingrozitor, un miros intre voma, bere si pisat.

Pentru tata, eu am fost continuu copilul tigancii – el fiind un descendent direct al imparatului Traian si o daca din Ghelmegioia.  Tiganca era mama. O super femeie cu un nivel de energie infricosator  si o inaltime sub 1.40. Tin minte ca odata fiind furioasa l-a trosnit pe taica-miu cu un faras. Farasul pe vremea aia era facut din fier. La nervi ii zicea roman prost. Mama are intodeauna dreptate.

In principiu nu prea am avut de ales ce sunt – tigan sau roman – nici atunci nu exista alternativa de timan sau rogan. Oricum, independent de cum as fi vrut eu sa ma indentific, eram tigan. M-am obisnuit cu ideea pe la 14-15 ani, desi nu a fost foarte simplu. In liceu colegii mei au preferat sa creada ca nu sunt tigan (am aflat asta dupa mai bine de 15 ani) in ciuda faptului ca profesorul meu de electronica nu ezita niciodata sa reaminteasca intregii clase cand vorbea de mine cat de folositori ar fi tiganii daca nu ar exista. Ce e drept, era un profesor bun si indragit de o mare parte din colegii mei.

Cretinatatile pe care le-am facut in liceu au fost interpretate de un fost coleg de-al meu doua decenii mai tarziu ca o dovada ca intr-adevar as fi tigan. Felul  surprinzator in care memoria noastra selecteaza ceea ce ii convine devine aproape magic cand avem nevoie sa ne justficam marlania, fie ea si rasista.

Oamenii cu care m-am inteles cel mai bine si pe care i-am iubit cel mai mult in afara mamei si bunicii nu au fost tigani.  Nu sunt mandru ca sunt tigan asa cum nu sunt mandru ca sunt roman. Sunt mandru de cateva din lucrurile pe care le-am facut si dezgustat de cateva din tampeniile mele, dar asta nu are legatura cu faptul ca sunt tigan si roman.

***

Pe la 24 de ani, fratii mamei au venit in vizita la noi. Atat nenea Ghica cat si nenea Gogu erau la fel de dedicati criticii de arta ca si tata. Era o zi de vara, in august, venisem de la mare. Amandoi erau negri, negri.  Incepusera devreme cu studiul artistic si jucau intelectual table. Erau imbracati in niste chiloti tetra albi cu urme de stropi galbui distribuiti aleatoriu si in maieuri albe cu urme de vin. Nea Ghica avea un maieu cu gauri prin care ieseau fire de par albe.

M-au pupat, pe gura bineinteles. Pe atunci nu ma americanizasem si nici nu eram prea simandicos, m-am sters cu podul palmei si m-am asezat la discutii. M-au intrebat daca am de gand sa ma casatoresc. Le-am spus repede ca nu. Unchiul Ghica s-a incruntat. Am crezut ca si-a amintit de fi’su care era cu vreo 5 ani mai mare decat mine si nu era casatorit.

–          Cum ma, chiar nu vrei sa te casatoresti ?

–          Nu

–          Cati ani ai ?

–          24

–          Si nu vrei sa te casatoresti ?

–          Nu

S-au uitat unul la altul destul de lung.

–          Bai tie iti plac baietii ?

Am fost un pic surprins de intrebare. Nu am priceput firul logic.

–          Da, imi plac, am raspuns un pic ezitant

Mi-am luat o palma peste cap. Una serioasa de om care dadea la sapa.

–          Ce ai, nea Ghica ai inebunit ?

–          Cum ma, iti plac baietii!

–          Da, imi plac. (In retrospectiva imi dau seama ca daca as fi facut spume as fi putut sa demonstrez fara dubii o legatura genetica cu sapunul maicamii)

Inca una peste cap. Si o injuratura urata.

–          Esti bulangiu, ma?

Cumva a doua palma mi-a restartat creierul. I-am lamurit ca nu sunt interesat sexual de baieti si ca am o prietena.

Cam peste o ora a sunat la usa prietena de atunci. O blonda miniona care s-a trezit pupata pe gura de cei doi unchi fericiti ca nu eram “bulangiu” si care nu numai ca aveau chilotii pisati, dar si miroseau a Cateaua Lesinata, un amestec de pileala, voma si tigari ieftine. Au facut comentarii finute  indeajuns de sonore cat sa stie macar vecinii de pe acelasi estaj despre curul si tatele ei, clar satisfacuti de gusturile nepotului. Comentariul cel mai de bun simt a fost:

– Buna curva asta a lui Valeriu, dar putea sa isi gaseasca una de-a noastra.

Faptul ca fata a continuat relatia cu mine a fost cea mai convingatoare declaratie de dragoste pe care am primit-o pana atunci.