Despre paranoie colectiva, coruptie si solutii

O buna parte a politicienilor romani par sau sunt convinsi ca au o menire mesianica – aceea de a scapa Romania de coruptii din tabara opusa. Mesajele transmise societatii romanesti de catre mass media si elitele politice si intelectuale sunt in acest moment dezastruoase. Acestea justifica o abordare profund iresponsabila care cere perfectiunea elitelor in timp ce noi insine suntem absolviti de orice fel de responsabilitate. Teorii care mai decare mai fantasmagorice prind din ce in ce mai mult la un public alienat si duc la o ascensiune periculoasa a unor personaje fie dubioase, fie la limita schizofreniei, cum ar fi Dan Diaconescu, Gigi Becali sau Vadim Tudor.

Desigur, radicalizarea discursului este una ciclica perioadele dinaintea alegerilor fiind cele mai critice. Din pacate retorica devine din ce in ce mai vitriolica si creste riscul unei societati paranoice.

Simptomele tipice ale paranoiei individuale sau colective sunt suspiciunea fata de ceilalti, dezvoltarea unor teorii ale conspiratiei care justifica o constructie imaginara a individului/grupului si o apetenta pentru ostilitate, atitudine neiertatoare sau capacitate redusa de introspectie critica. Bonus, un simt redus al umorului.

Paranoia colectiva impiedica posibilitatea progresului. Zdrobitoarea majoritate a politicienilor romani si a elitelor in functii de conducere au facut compromisuri mai mult sau mai putin serioase pentru a ajunge in pozitiile de putere pe care le au in acest moment.Calitatea clasei noastre politice nu poate fi fundamental diferita de calitatea elitelor intelectuale si nici de calitatea societatii romanesti in ansamblul ei.

Eliminarea brusca sau chiar pe termen mediu a coruptiei in Romania ar fi imposibila fara un colaps al societatii romanesti. O buna parte din diplomele obtinute ar trebui anulate, zeci de mii de politicieni, profesori, judecatori, avocati, functionari publici, doctori, directori, oameni de afaceri, jurnalisti, lideri ai societatii civile ar trebui sa fie concediati sau, mai mult, trimisi in puscarie.

Minciunile, inselaciunile, furturile sau nepotismele proprii sunt considerate scapari, greseli minore, interpretari rautacioase sau ostile ale unor intentii cinstite, compromisuri justificate sau greseli care ar trebui iertate. Incapacitatea de a judeca echilibrat si cat de cat obiectiv nu este restransa la clasa politica ci este larg raspandita in societatea romaneasca. Diplome obtinute fraudulos, plagiate, sotii, copii sau alte rude promovate in functii nemeritate, mici sau mai mari furtisaguri, folosirea imorala si adesea ilegala a pozitiilor obtinute pentru a castiga bani sau putere si incurajarea mitei sunt mult mai putin tolerate la politicieni decat propriile noastre “derapaje”. De la taximetristul care nu are rest pana la jurnalistul care “uita” sa isi declare o parte din venituri sau care cere/accepta mita, toti suntem foarte exigenti cu cei care ne conduc atata timp cat nu putem noi insine sa profitam de influenta pe care o au acestia. Argumente absurde ne sunt intodeauna la indemana pentru a justifica o atitudine relaxata fata de coruptia proprie si una radicala cand vine vorba de coruptia “celorlalti”.

Este imposibil ca liderii PDL-ului sa perceapa ascensiunea politica ridicola a fiicei presedintelui pana in Parlamentul European ca fiind meritata. Totusi, atat Cristian Preda, Monica Macovei, Blaga, Boc sau Mihai Razvan Ungureanu au grija fie sa taca fie sa sprijine nepotismul prezidential.

La fel de remarcabila este si accesiunea Dacianei Sarbu care, in timpul in care tatal ei era ministru in guvernul Nastase, a avut parte de o explozie a carierei pana in functia de secretar de stat. Miron Mitrea, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Nastase si nici grupul de la Cluj nu au avut nicio reactie.

Pozitiile nerusinat de bine platite din comitetele directoare ale diverselor companii de stat au fost, in buna parte, ocupate de politicieni sau rude care, adesea, nu au nicio legatura cu activitatea acestor companii. Cazul domnului Bogdan Olteanu, fost presedinte al Camerei Deputatilor si apoi numit vice-guvernator al BNR-ului, ramane strident.

Discutiile despre nepotism sunt rare in sanul clasei politice si al intelectualitatii romanesti. Un numar important al elitelor politice si intelectuale pot fi acuzate de nepotism. Nepotismul este prezent, in fapt, peste tot in societatea romaneasca si reprezinta un factor important care favorizeaza raspandirea si acceptarea coruptiei.

Un numar important de jurnalisti si intelectuali au o influenta semnificativa asupra politicii romanesti. Acestia nu ezita sa emita zilnic judecati de valoare dure si nediscutabile despre societatea romaneasca si, in special, despre coruptia clasei politice. Marea lor majoritate sunt platiti de oameni mult mai corupti decat cei pe care ii infiereaza zilnic in ziare sau la televizor. Adesea, ziarele sau televiziunile unde acestia predica o etica si moralitate absoluta a elitelor nu au nicio problema in a primi bani de reclama de la firme dubioase, in a promova prostitutia mascata, bauturi alcolice sau alimente profund nesanatoase.

Havel scria ca intelectualii ar trebui sa prevada si sa discute diversele amenintari, orori sau catastrofe, iar politicianul ar trebui sa ii asculte, sa se gandeasca la cum ar putea acestea sa fie evitate si sa actioneze in consecinta.In acest moment, rolurile in societate sunt aproape inversate:  intelectualii si jurnalistii cauta solutii politice, iar politicienii sunt preocupati in a discuta amenintarile si ororile datorate adversarilor lor politici. Partea de actiune este elegant ignorata de toata lumea.

Aceeasi atitudine apare si la cetateanul roman care teoretic ar trebui sa puna presiune pentru imbunatatirea sistemului democratic. Cetatenii par sa fie mult mai interesati de mita electorala decat de pastrarea democratiei.

Exista tendinta absolut normala de a ne aplica standarde diferite noua si apropiatilor nostri (care sa ne justifice imaginea buna sau foarte buna pe care o avem fata de noi insine) si standarde mult mai dure celorlalti. In conditii de stres, exagerarea lucrurilor pozitive (la noi) si celor negative (la adversar/inamic/oponent) duc la disparitia dialogului si la inlocuirea acestuia cu insulte. Experienta personala, in general interpretata emotional si nu logic, inlocuieste argumentarea rationala. Emotiile alimenteaza scandalurile care, la randul lor, cresc agresivitatea si reactiile impulsive – adesea distructive. Constructia unor paradigme imaginare dihotomice, in care “noi” suntem cei buni, iar “ei“ sunt cei rai, este urmatorul pas si calea sigura catre paranoia colectiva.

Demonizarea si auto-demonizarea elitelor politice romanesti nu ajuta la nimic in cazul de fata ci, din contra, intensifica spirala paranoica in care ne aflam. Faptul ca scandalul politic are cea mai mare audienta in mass media, amplifica si mai mult paranoia colectiva. Polarizarea si partizanatul sunt urmari catastrofice care duc la accentuarea rupturii sociale. Pozitionarea intelectualilor neutri de o parte sau de alta a unei baricade imaginare, din dorinta de a evita “raul mai mare”, este un rezultat nefast, dar logic.

Tratamentele in cazul paranoiei, fie ea individuala sau colectiva, au rezultate foarte proaste, in special pentru ca paranoicii refuza in general tratamentul.

Ca si in cazul democratiei, eliminarea coruptiei este o lupta continua care trebuie “impinsa” de jos in sus. Atata timp cat cetateanul roman se plange de coruptia sistemului, dar continua sa dea spagi si cauta sa gaseasca “scurtaturi” pentru a obtine ceea ce are nevoie, lucrurile nu se vor schimba.

Exista sute de exemple practice care sa inspire solutii.

Politicienii marcanti ar trebui incurajati sa isi recunoasca public greselile si sa fie sprijiniti in a crea un sistem care sa elimine posibilitatea repetarilor acelorasi greseli pe care ei insisi le-au facut. Atat Ponta, Geoana, cat si Basescu au dat de inteles de cateva ori ca ar fi dispusi sa o faca.  Stabilirea unor norme legale clare care sa previna nepotismul/clanurile politice trebuie incurajata de societatea civila. Renuntarea la discursul apocaliptic ar fi si ea de ajutor in ciuda scaderilor de audienta.

Romania a facut progrese mari in ultimii 20 de ani. Un fost prim-ministru este in inchisoare pentru coruptie. Institutiile statului au ramas cat de cat functionale, in ciuda unei veri deosebit de tensionate. Suntem parte a Uniunii Europene si o tara cu un nivel mult mai bun de trai decat majoritatea statelor lumii. E clar ca putem sa ne rezolvam problemele si ca avem sustinere externa pentru a o face. Singurul lucru care pare ca ne lipseste este motivatia de a ne trata paranoia noastra colectiva.