In vara anului trecut European Voice mi-a publicat un articol – aici  cateva extrase sper eu relevante pentru marlania cu superimunitatea.

Un fost premier, Adrian Năstase, un om recunoscut chiar şi în partid drept unul dintre cei mai corupţi politicieni din România, a primit o condamnare la doi ani de închisoare. Un guvern care s-a dovedit complet incapabil să reducă corupţia în rândul elitei politice a fost înlăturat de la putere. Mai mulţi miniştri au demisionat sau au fost forţaţi să o facă după ce au pierdut alegerile locale din iunie. Noul premier-un tânăr isteţ-a nominalizat un număr de experţi cunoscuţi şi persoane publice ca şi consilieri. Guvernul de tranziţie a fost condus de persoane cu rezultate bune. Una peste alta, arăta mai bine decât guverenele precedente.

Ceea ce a urmat a fost o surpriză şi pentru cei mai sceptici.

(…)

Referendumul şi ceea ce a urmat a fost o ruşine pentru o democraţie europeană. Băsescu şi partidul său au cerut boicotarea referendumului, susţinând respingerea procesului democratic ca singura şansă de a rămâne la putere, prin invalidarea referendumului. Aceasta s-a şi întâmplat: doar 46% dintre alegători au fost la urne. Prezenţa nu trebuie să ascundă faptul că peste 7,5 milioane de români au votat împotriva lui Băsescu, mult peste cei 5,3 milioane care au votat pentru el în 2009.

Apoi, guvernul a încercat să facă presiuni asupra Curţii Constituţionale. PDL-ul lui Băsescu se presupune că a aplicat presiuni mari, de asemenea. Scurgeri de informaţii care sugerează că Basescu şi susţinătorii săi controlează mare parte a serviciilor secrete arată cum s-a exercitat presiune asupra a doi miniştri-Ioan Rus şi Paul Dobre-pentru a se asigura că rezultatul referendumului va fi invalidat. Pe de altă parte, guvernul a făcut publice documente care arată că Băsescu a cheltuit sume mari de bani pentru a-şi pregăti o vilă luxoasă pentru momentul retragerii, în timp ce susţinea măsurile de austeritate pentru românii de rând.

De ce s-a ajuns la această mizerie atât de repede?
Simplu:sistemul nostru politic şi societatea sunt profund disfuncţionale.

Majoritatea membrilor elitei politice au o biografie subţire: mulţi dintre politicienii vechi au avut relaţii apropiate cu Partidul Comunist inainte de 1989, în timp ce cei tineri nu au experienţa în afară de ceea ce au obţinut în urma muncii de partid.
Niciun lider politic-Ponta, Antonescu, Băsescu-nu se poate bucura de încredere când vorbeşte despre lupta împotriva nepotismului. Daciana Sârbu, soţia de 35 de ani a lui Ponta-are un curriculum vitae slab la intrarea în politică, dar a devenit repede consilier în guvernul Nastase, în care tatăl ei era ministru. Acum este parlamentar european-una dintre cele mai bine plătite slujbe pentru un politician român. La fel este şi Adina-Ioana Vălean, soţia lui Antonescu.

Ascensiunea fiicei lui Băsescu, Elena, la o poziţie similară este revoltătoare chiar şi după standardele româneşti. Într-o perioadă incredibil de scurtă, ea a devenit din model lidera tineretului PDL şi apoi europarlamentar. (Slujba pe care cealaltă fiică a lui Băsescu, Ioana, o are-cea de notar-poate părea pentru cei care nu sunt români una care nu crează suspiciuni, dar în Romania a fi notar înseamnă a avea una dintre cele mai bune slujbe, imposibil de obţinut fără relaţii bune.)

Deci, cum poate să îndrăznească un politician din România să vorbească despre nepotism?

 

O cultură a trişării

Scandalul de plagiat al lui Ponta arată o problemă a României: politicienii ei sunt adepţii fuşărelii. Ca şi Ponta, mulţi alţii, din toate partidele au înşelat sistemul educaţional. De fapt, plagiatul este un flagel al ultimelor generaţii de studenţi.

Este un simptom a cât de normal a ajuns trişarea în România. Toate lumea trişează şi acceptă să fie trişată. Mita este răspândită. Se poate ca România de astăzi să aibă nevoie de politicieni corupţi pentru a putea funcţiona. O elită politică onestă ar duce la colapsul actualului sistem, o dată ce marii oameni de afaceri, jurnalişti, judecători, profesori, lideri ai societăţii civile şi ai sindicatelor ar fi îndepărtaţi şi unii închişi.

Acuzându-i pe politicieni de corupţie, presa riscă să fie ipocrită. Majoritatea publicităţii vine de la companii cu conexiuni politice. Nu există un ziar independent în România, iar jurnaliştii sunt văzuţi ca persoane care pot fi cumpărate. Desigur, aceasta nu împiedica succesul: un jurnalist dovedit colaborator al securităţii comuniste a devenit consilier al domnului Antonescu.
Un politician important mi-a spus cândva-şi cred că era un moment de sinceritate (era beat atunci şi nu stia că nu fac parte din partidul lui)-că singurul mod de a deveni şef de partid este “să fii şantajabil. Altfel ăsta ne-ar putea da dracului pe toţi.”

Intregul articol in engleza aici http://www.europeanvoice.com/article/2012/august/why-corruption-will-last-in-romania/75032.aspx